MihaelaCHIMIOTERAPIE= CANCER. Atât știe creierul meu și mi-e frică. Oare cum va fi? Oare ce se va întâmpla? Știu că îți produce stare de greață și te slăbește. Atât știu despre acest tratament. Dimineață la ora 9 ajung la spital să înfrunt și să încep o nouă etapă. Este ziua îndrăgostiților.
Centrul de oncologie personalizată este în spitalul acesta la etajul 13. Mie îmi place acest număr deoarece Alex s-a născut în 13 și pentru noi e un număr drag. Am speranțe când văd 13, dar și teamă. De ce mi-e teamă? De ace, de doctori, de durere, de faptul că voi putea muri, de necunoscut. Am multe temeri, dar merg înainte.
Sunt în rezerva nr1. Am ajuns prima. Fac analize de sânge, după aceea m-i se pune o branulă și aștept ca după ce iasă rezultatele să le vădă profesorul oncolog și biologul și să îmi scrie tratamentul personalizat care va dura 3 zile.
Sigur că sunt singură într-o rezervă. E pandemie încă, dar Gabi este tot timpul cu mine oriunde m-aș duce e lângă mine. Și e voie, nu îl ține nimeni afară. Stăm cu măștile toți, ne spălăm mult pe mâini și ne dezinfectăm ca și acasă, dar stăm împreună. Chiar și la ora mesei primim două meniuri, pentru pacient și pentru însoțitor, iar afară pe hol este o măsuță unde poți servi cafea, fructe, și o mică gustare de biscuiți sau alte bunătăți dimineață. Hm, interesant!
Spitalul e nou. S-a deschis în urmă cu două luni. Ce noroc pe mine că totul e frumos în jurul meu. Sunt oameni din diverse țări, dar sigur că predomină cei din Turcia. Toți suferim la fel, toți avem aceleași frici și toți suntem îngrijiți la fel de bine și tot timpul cu zâmbetul pe față. Un zâmbet pe care îl vezi chiar și cu masca pusă.
Încep să picure medicamentele din perfuzie. Aștept cu frică să văd ce se întâmplă. Nu doare, nu simt nimic, decât un somn adânc, o moleșeală, iar mâna îmi este înghețată. Dorm. Apoi mă trezește o asistentă pentru că trebuie să intru la un aparat de termoterapie. Cu furtunașele după mine plec în altă încăpere, mă întind și îmi pune pe abdomen ca o ciupercă mare care mă apasă puțin și mă încălzește tare. Cu ajutorul acestui aparat se pare că celulele sunt mai receptive la chimioterapie.
După o oră plec din nou în rezerva mea și aștept să-mi curgă în vene medicamentele. Sunt legată la un aparat care dacă simte că nu curge lichidul, sună și în foarte scurt timp vine o asistență pentru a-i da drumul. Ce vreau să spun este că totul e calculat să se administreze într-un anumit timp, nu așa la voia întâmplării. Totul durează cam 8 ore, apoi plec la hotel.
Oricând am nevoie există o mășină la poarta spitalului și mă duce înapoi la hotel, iar dimineața vine după mine. Este totul în română prin traducătoare și e foarte bine așa deoarece în acele momente oricât de bine stăpânești o limbă străină, tot mai bine auzi limba ta maternă. Adică nu mai ai un stres în plus.
Ajungând la hotel, sunt tare obosită. Încă aștept să văd ce schimbări voi avea după prima zi de chimio. În afara unei mari oboseli nu am nimic. Dorm un timp și apoi vorbesc cu prietena mea Cristina care mă liniștește.
A două zi dimineață am o presiune mare în cap și parcă stă să iasă sângele pe nas. La spital ajung din nou prima, am rezerva nr 1 și începe consultația după care vin punguțele cu lichide pregătite de medicul biolog. E ciudat. Te simți ca și cum nu ești pe planeta asta și foarte obosit. Îmi este greață, dar relativ bine. Atreia zi este mai scurtă. Doar vreo 5 ore după care plecăm direct la aeroport cu mașina spitalului. Totul inclus în preț. Suntem ca la “all inclusive” :))
Să ne revedem cu bine, dragii mei!
Spune-ne părerea ta