De fapt în ce lume trăim? Ce vrem să dovedim și cui? Suntem niște marionete care jucăm cum ni se spune și, dacă nu mai avem posibilitatea de a juca, dacă nu suntem destul de maleabili ce se întâmplă cu noi? Suntem buni...
22. Prieteni noi, prieteni care au plecat și prieteni care au rămas
Sunt emoționată, sunt bucuroasă că am trăit niște zile minunate cu niște oameni deosebiți. Atunci m-am întors din tabăra. Da, sunt ca un copil care e bucuros. Am trăit niște emoții puternice, am învățat multe lucruri...
21. Întoarcerea la serviciu
De fapt nu s-a întâmplat așa cum îmi doream, cum credeam eu că e normal să te întorci după un an și jumătate de lipsă. E sinistru. Asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă, însă vreau să știți că e ceva prin care...
20. Nădejde și răbdare
Este foarte important cum intri în sala de operație, pentru că așa vei și ieși. Vorbesc despre starea pe care o ai. Nu pot spune că am fost fericită când am intrat, însă liniștită și fără nicio frică, da, pot spune că...
19. Sclipitorul
“Când Dumnezeu îți dă un nou început nu repeta vechile greșeli”. Ușor de zis, dar mai greu de ținut minte. Chiar și când am primit a doua oară o veste nu tocmai bună, m-am blocat. După aproape doi ani de la...
18. Realitatea, adevărul, e acum si aici!
Este o zi tare frumoasă de toamna azi și mă bucur de asta împreună cu familia mea si cu prietenii adevarati. Am învățat să mă bucur de culori împreună cu Laura Cândea-Burnete și de natură împreună cu toți cei care îmi...
17. Îngerul meu păzitor din viața aceasta, doamna doctor Elena
Aș vrea să scriu și să spun mult și multe despre doamna doctor Elena Ucenic. Nici nu știu cum să încep. În primul rând că este deosebită, este întotdeauna aproape de pacient și este un medic excelent. Pentru mine este...
15. Acasă. Înțepături din nou… Te rog să mă aranjezi până mai avem ce aranja. Din scurt în deloc.
Nu este chiar cel mai plăcut drum spre aeroport, deoarece simt multe chestii noi, printre care un rău mare și faptul că în orice moment îmi da sângele pe nas. Ajungem în aeroport unde e tare greu să stăm la rând că să...
14. Prima zi de chimioterapie 14 februarie 2022
CHIMIOTERAPIE= CANCER. Atât știe creierul meu și mi-e frică. Oare cum va fi? Oare ce se va întâmpla? Știu că îți produce stare de greață și te slăbește. Atât știu despre acest tratament. Dimineață la ora 9 ajung la...