12. Familia mea pune piciorul în prag. Ca să plec în Turcia am nevoie de pașaport?

Înainte de a merge la oncolog în România, nepoatele mele împreună cu sora mea încep să vorbească cu mine despre faptul că trebuie să plec din țară , sau cel puțin să cer o părere dinafara țării. Nici nu mă pot gândi la nimic, pentru că eu sper să fie doar un vis urât care să se termine atunci când vin rezultatelede la colorații. Nu e așa, rezultatele sunt așa cum sunt și confirmă cancerul din corpul meu, așa că mă conving să le trimitem.

De fapt Adela, draga mea Dede mă sună și vorbește cu noi și cumva pune piciorul în prag. Trimite documentele în Turcia prin cine știe ea și în câteva ore are rezultatul. Rezultatul înseamnă tot tratamentul de care am nevoie cu toate substanțele scrise , zilele când trebuie administrat ,opțiunile de alte analize genetice și prețul la tot explicat de la început.

Pe altă parte încerc și în Spania să trimit la o clinică privată din Bilbao, unde cer a doua opinie. Aici, dragii mei, chiar dacă o spun cu mare durere în suflet, pentru că întotdeauna am iubit Spania, acum, după un an jumătate când scriu aceste rânduri încă nu am primit niciun răspuns. Poate nu am găsit clinica potrivită, poate nu trebuia să ajung acolo. Sunt convinsa ca a fost un motiv bun pentru care s-a întâmplat așa.

Cum se tot vorbește în jurul meu de plecare parcă încep să iau în considerare acest lucru. Asta se întâmplă după ce primesc rezultatul histopatologic și până să vină rezultatele colorațiilor. Sigur că prima dată când aud că eu trebuie să plec “afară” este când Cristina, prietena mea îmi vede primul RMN. Ea cu tot dragul și prin prisma omului trecut printr-un cancer la noi în țară apoi încă două în Turcia, primul lucru pe care mi-l spune e că trebuie să plec.

Speram să primesc totuși un răspuns din Spania și să merg acolo dacă era să plec undeva deoarece îmi sunt mai pe suflet spaniolii decât turcii. Dar Adela insistă și mă tot întreabă ce fac. La un moment dat, gândindu-mă că va trebui să iau o hotărâre, mă întreb eu: că să ajungi în Turcia e nevoie de pașaport? Păi eu nici nu am pașaport și nu pot merge să îmi fac și să stau pe la cozi pe acolo…

Și când ies de la oncologul de la noi din țară împreună cu soțul meu, suntem tare încurcați, suntem fără niciun drum de urmat. Abia ajung la mășină. Mergem împreună fără să spunem nimic. E o liniște apăsătoare între noi. Când ajungem în mășină îi spun să mergem la poliție să facem pașapoarte. Așa dintr-o dată mă hotărăsc să plec pentru că nu mai aveam putere.

Poate veți spune că am dat bir cu fugiții la cel mai mic greu. Poat așa e , poate nu, doar Dumnezeu știe, dar am hotărât să plec. La poliție ajung într-un hal fără de hal. Obosită, fără vlagă, speriată, și tot ce mai era. Dar din nou Dumnezeu mă ajută prin oamenii pe care mi-i scoate în cale pentru că deși nu aveam programare și era sfârșitul programului, îl rog pe domnul de la ghișeu, care vorbește cu superiorul lui și ne face pașapoarte atunci. În câteva zile aveam documentele de călătorie.

Să ne revedem cu bine, dragii mei!