2. Semnele pe care le-am primit

Poate primul semn a fost faptul că nu mă mai puteam bucura de muzică și de dans. Chiar și  când  mergeam la masaj sau la alte forme de mișcare, doar plângeam  pentru că tot timpul  îmi  aminteam  de  mama mea. Parcă mă simțeam vinovată că eu merg la distracție sau la relaxare și ea nu mai era.

Nu am știut că eu de fapt sufeream  de dorul ei. Părintele meu duhovnic,  m-a ajutat tare mult în acest sens, dar eu nu am putut, nu am vrut să deschid ochii și să văd ceea ce  îmi  zicea,  așa  încât  am rămas  în ceață tot mai densă care se așternea peste mine cu fiecare an ce trecea.

Când era Alex mic, am învățat și eu să schiez deoarece am vrut să mă bucur de familia mea și să fim împreună cât mai mult. Să petrecem mai mult timp împreună, chiar și pe pârtii. După câțiva ani, în care am schiat binișor, (nu am fost niciodată un schior bun și neanfricat)  dintr-o dată îmi era frică . O frică de nedescris, o frică inexplicabilă care de multe ori venea pe la mijlocul pârtiei sau chiar la sfârșitul acesteia.

Am avut momente în care eram pe pârtii pe unde mai trecusem, le cunoșteam, dar nu mai puteam înainta chiar dacă erau foarte ușoare( așa zicea soțul meu, care trecea pe lângă mine cu Alex și mă mai încurajau, însă eu nu puteam, nu aveam forța necesară să pot să ii iau în seama).

Acum îmi dau seama că acestea erau din nou niște semne, dar sigur că nu le luăm în seama și când se termina concediul uitam totul, deoarece erau niște sentimente de care “nu aveam timp” la vremea aceea.

Odată eram la servici, unde că să ajung din birou în secție, trebuia să cobor niște scări. Când am ajuns la capătul acestora nu am putut să continui din cauza fricii. Acest lucru mi  s-a întâmplat de mai multe ori, dar pentru că eram cu alte persoane, sau era imperios necesar să ajung jos în secție, treceam cu groază și coboram, apoi uitam pentru că nu aveam timp de “prostii”.

Apoi frică de necunoscut în cazul pandemiei când, pe toată perioada acesteia am avut dureri de spate foarte mari, însă , din nou nu am avut timp să le iau în seamă.

În 2021 aveam două proiecte începute . Unul cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și un proiect de suflet cu bisericuța din cimitir. Îmi vine mie așa într-o zi și anunț în ambele locuri că mă retrag. Nu aveam eu o explicație și nici nu am stat să o inventez atunci. Pur și simplu așa am simțit și așa am făcut. Îi rog acum pe cei implicați în aceleași proiecte cu mine și pe care poate i-am deranjat, să mă ierte. Eu zic că acesta a fost încă un semn, pentru că nu îmi stătea în caracter să fiu egoistă. Din contra, în momentul în care promiteam ceva făceam tot posibilul să termin treaba . Așa am fost crescută .

În anul 2021 prin noiembrie încep niște dureri de spate care nu trec cu niciun analgezic sau antiinflamator. Înainte de asta am descoperit innotul și alergatul ( acum să nu va închipuiți că făceam mare performanță, dar eram bucuroasă că pot face mișcare). A trecut o săptămâna, două , trei, și durerile mele nu treceau. Chiar nu mă lăsau să dorm noaptea și doar când mă mișcăm nu le mai simțeam, dar nu puteam să mă mișc mult, deoarece eram tot timpul obosită. Mergeam la înnot și o oră cam așa reușeam să mă mișc în apă și era bine, când ieșeam afară însă parcă mă ardea cu totul durerea de spate dorsală cu radiații în zona inimii și a stomacului.

După aproape două luni de suferință și oboseală, fina mea Raluca mă ia cu forța și mă duce la medic internist pentru un consult. În prima ecografie efectuată de doamna doctor Rezi Cristina  descoperă că există “ceva” la ovare și mă îndrumă spre medicul ginecolog.

Și de aici începe dansul tematic, cu tema “oncologia în viața mea”.

Eu nu pot decât să Îi mulțumesc Domnului pentru aceste semne și aceste dureri și pentru toți oamenii pe care i-am avut lângă mine atunci când a fost nevoie. Dacă nu apăreau la timp , durerile și dacă  nu se insista să merg la medic, cu siguranță era altfel, mai rău probabil.

Este important să ne ascultăm corpul, să ne dăm timp pentru a ne auzi pe noi și a înțelege ceea ce ne spune corpul și mintea noastră.

Cu siguranță Dumnezeu ne vrea liniștiți ,iar pentru asta trebuie să ne oprim din alergarea cu care ne petrecem viața și să ascultăm, doar să ascultăm.

Să ne revedem cu bine, dragii mei!